Echipa PSD Gorj, în frunte cu principalii candidați la alegerile parlamentare, a fost prezentă, în weekend-ul trecut, în localitățile Crasna și Mușetești, dar și în mai multe cartiere din Târgu Jiu. Localnicii și-au arătat susținerea față de candidații social-democrați și proiectele acestora, care vor duce la dezvoltarea județului.
Comunele Crasna și Mușetești fac parte din zona cunoscută sud denumire de Gorjul de sub munte, care atrage numeroși turiști din toată țara.
Susținerea acestui domeniu trebuie că continue, pentru că reprezintă o dezvoltare durabilă a județului. Mihai Weber, președintele PSD Gorj și candidat la Camera Deputaților, le-a transmis localnicilor că investițiile în infrastructura localităților vor continua.
De asemenea, reprezentanții PSD s-au aflat în campanie electorală în cartierele din Târgu Jiu. Au avut loc întâlniri cu cetățenii din zona Colegiului Național „Spiru Haret”.
Adrian Dăianu, președintele PSD Târgu Jiu și candidat la Camera Deputaților, a spus că a întâlnit oameni cu care a colaborat constant, mai ales în cadrul proiectelor implementate, care au vizat modernizarea cartierelor.
Acesta a menționat că cetățenii le-au împărtășit idei și propuneri esențiale pentru dezvoltarea României.