Se pregătește pichetarea Casei Județene de Pensii Gorj și a sediului Complexului Energetic Oltenia din Târgu Jiu.
Federația Națională a Muncii a obținut o aprobare din partea Primăriei Târgu Jiu pentru a organiza în data de 15 februarie pichetarea sediului Casei de Pensii și a sediului Complexului Energetic Oltenia. Protestul de la Casa de Pensii va avea loc de la ora 10,00 la 12,00, iar la CEO de la ora 12,00 la ora 14,00.
Sindicaliștii cer aplicarea Legii 197 și a Legii 74, respectarea hotărârilor judecătorești privind pensionările de la CEO sau recalcularea pensiilor, precum și eliberarea de adeverințe cu toate contribuțiile salariale pentru angajații sau pensionarii din minerit și sectorul energetic.