Sindicatele din Complexul Energetic Oltenia se pregătesc de întâlnirea cu ministrul Energiei, Virgil Popescu. Acesta este așteptat în cursul zilei de vineri în județul Gorj.
Din programul vizitei nu lipsește o deplasare la Sucursala Electrocentrale Rovinari. Aici va avea loc o festivitate dedicată aniversării a 50 de ani de la punerea în funcțiune a termocentralei.
Ulterior, va avea loc o dezbatere pe insuliță, la Târgu Jiu. Liderii de sindicat au fost invitați la eveniment și au pregătit o listă cu teme de dezbatere în cadrul unei ședințe a Comisiei de Negociere.