Sindicatele din Complexul Energetic Oltenia așteaptă să câștige și alte procese la Tribunalul Gorj pe Legea 197, privind condițiile speciale de muncă în companiile miniere și energetice. A fost o primă decizie favorabilă într-un dosar depus la instanța gorjeană în baza Legii 197.
Vasile Tivig, membru al Sindicatului „Energia” din Termocentrala Rovinari, a declarat că se așteaptă ca și în alte dosare să fie pronunțate decizii favorabile. Legea 197 din 2021 reduce cu 13 ani vârsta de pensionare în companiile din minerit și sectorul energetic. Cei mai mulți beneficiari ar putea să provină de la Complexul Energetic Oltenia.