Sfidează tinerii din generaţia sa. Ionuţ Pârvan din Runcu vrea să devină preot!

Ionuţ Pârvan, în vârstă de 17 ani, din Runcu, sfidează tinerii din generaţia sa. În timp ce mulţi dintre tinerii de vârsta sa sunt pasionaţi de tehnologia de ultimă generaţie, de maşini cât mai performante sau de alte astfel de lucruri, Ionuţ se gândeşte să promoveze artiştii gorjeni, să ducă mai departe tradiţiile olteneşti dar şi să devină preot. Şi este pe punctul de a reuşi, fiind în ultimul an la Seminarul Teologic Ortodox de la Craiova.

Alina POPESCU

Ionuţ Pârvan este din satul Bâlta, comuna Runcu. Căile Domnului i s-au deschis în urmă cu circa un deceniu, atunci când o bătrână din sat l-a îndrumat spre biserică. Această femeie i-a fost un fel de bunică, după ce l-a luat sub ocrotirea sa pe tatăl acestuia care provenea dintr-o familie numeroasă şi cu venituri modeste. De altfel, Ionuţ mărturiseşte că datorită acestei bătrâne i se datorează toate realizările de până acum. „De când eram mic, aveam o bătrână aici care era un fel de bunică pentru mine deşi nu aveam legătură de sânge. Muma Maria îi spuneam eu şi mă lua de mână şi mă ducea la biserică. Mie nu îmi plăcea şi tot îmi zicea pentru că aveam noi ansamblul de dansatori că vrea să mă vadă pe scenă. Îi spuneam că nu suport muzica populară şi într-un final la vorbele ei am ajuns. Chiar dacă nu mă atrăgea atunci uşor, uşor a început să-mi placă şi de pe la 7 ani merg la biserică în continuu şi îmi place foarte mult. Am învăţat atâtea lucruri astfel încât când am ajuns la Craiova mi-a fost foarte uşor”, a declarat Ionuţ Pârvan.

Vrea să devină preot

Tânărul este acum în anul IV la Seminarul Teologic Ortodox din Craiova şi vrea să urmeze calea preoţiei. Ionuţ face parte şi din corul seminarului pe care îl urmează. „Îmi doresc să devin preot, cred că acesta este scopul vieţii mele şi nu mă voi lăsa până nu îl voi duce la îndeplinire. Mi-aş dori să fiu preot la mine în sat, unde am crescut şi unde am copilărit însă numai Dumnezeu ne hărăzeşte unde să mergem şi ce să facem. Preoţia nu este pentru toţi, fiecare îşi are chemarea de la Dumnezeu. Familia mea mă încurajează şi sunt mândri de mine că am ajuns la Craiova şi că fac ceea ce îmi place. Cu ajutorul lui Dumnezeu voi promova examenul de Bacalaureat şi voi intra la Facultatea de Teologie, la Craiova”, a explicat tânărul.

Pentru a face faţă cheltuielilor în Craiova tânărul merge ocazional la slujbe, fiind invitat de preoţii care nu au cântăreţi. Mai mult decât atât, pentru că studiază bine Ionuţ Pârvan nu plăteşte decât jumătate din cheltuielile cu cazarea şi masa la Seminarul Teologic Ortodox din Craiova, acolo unde studiază.

Pasionat de folclor

Ionuţ Pârvan este şi solist de muzică populară. Spune că a făcut o pasiune pentru muzica tradiţională românească dar în special pentru cea care a fost Maria Apostol, una dintre vocile de aur ale muzicii româneşti, originară din comuna Runcu. „Am o pasiune foarte mare pentru folclorul nostru oltenesc. Am o pasiune foarte mare pentru cea care a fost Maria Apostol, pentru care am şi organizat o serie de evenimente cultural-artistice în memoria dânsei. Ultimul a fost pe 14 august, în căminul cultural din satul Bâlta, cu invitaţi mari precum Nina Predescu. Singur am organizat astfel de acţiuni, cu un mic ajutor din partea unor cunoscuţi şi familiei. Cânt şi eu, la petreceri, când am timp, în special melodiile Mariei Apostol”, a mai spus Ionuţ Pârvan.

creme

creme

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *