Sevil Shhaideh, propunerea de premier!

Preşedintele PSD Liviu Dragnea a precizat miercuri că Sevil Shhaideh reprezintă o propunere de premier în care el are “încredere totală”, o eventuală desemnare a acesteia dându-i posibilitatea să îşi asume că şi acţiunile viitorul Executiv vor urma în detaliu programul de guvernare al PSD.
Sevil Shhaideh, propusă de PSD şi ALDE pentru funcţia de premier, a fost ministru al Dezvoltării Regionale în anul 2015 în Guvernul Ponta.
Shhaideh a fost timp de aproape 20 de ani director de servicii în Consiliul Judeţean Constanţa, iar din 2012, după numirea lui Liviu Dragnea la conducerea MDRAP, este secretar de stat în acest minister.
Sevil Shhaideh are 51 de ani, iar în 1987 a absolvit Academia de Ştiinţe Economice, Facultatea de Planificare Economică şi Cibernetică.
În 1995 şi 2001, ea a obţinut specializările: expert în administraţie publică şi manager ONG la organizaţia internaţională USAID din Statele Unite ale Americii, iar în 2003 a primit titlul de auditor în urma unui curs susţinut la TUV Institution, potrivit CV-ului său publicat pe site-ul Ministerului Dezvoltării.
Sevil Shhaideh este musulmană.

creme

creme

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *