De la CFR Cluj la Pandurii Tg-Jiu.
Sergiu Negruţ urmează să fie anunţat ca jucător al formaţiei lui Flavius Stoican.
Trupa gorjeană a ajuns la un acord pentru a-l legitima pe talentatul mijlocaş ofenisv.
La 23 de ani, Negruţ a bifat 9 prezenţe în actualul sezon pentru trupa lui Vasile Miriuţă, şi a reuşit să marcheze un gol în Liga I.
Site-ul de specialitate transfermarkt estimează că valoarea fotbalistului este de 200 de mii euro.
La Pandurii mai sunt aşteptate cel puţin două mutări.
“Eu nu am prins foarte multe şanse aici, am jucat destul de puţin şi era destul de greu să mă impun jucând 10 minute în două-trei meciuri, dar fotbalul merge înainte. Voi merge în altă parte, voi juca mai mult acolo şi voi demonstra dacă am sau nu valoare”, a declarat Negruţ pentru presa din Ardeal.