În circa două săptămâni ar putea fi gata și dat în trafic unul dintre cele mai mari sensuri giratorii din municipiul Târgu Jiu. Este vorba despre sensul giratoriu din zona Bicaz.
Investiția a fost una de amploare ce a presupus, printre altele, amenajarea unui sens giratoriu cu mai multe bretele carosabile și construirea de trotuare. Totodată, sensul giratoriu a fost gândit încât acesta să îmbunătățească și imaginea din acea zonă, astfel că pe spatiile verzi vor fi plantate diverse specii de flori. S-a lucrat la foc continuu încă din luna iunie, iar, în prezent, se așterne un nou strat de mixtură asfaltică. Dacă vremea va permite, lucrarile ar putea fi finalizate în aproximativ două săptămâni.
Valoarea investiției a fost puțin peste 1,3 milioane de lei, iar fondurile au fost asigurate din bugetul local al Primăriei Municipiului Târgu Jiu.
Marcel Romanescu, primarul municipiului Târgu Jiu
Amenajarea sensului giratoriu era necesară pentru decongestionarea traficului din zona centurii.