Ar putea apărea probleme economice majore la Complexul Energetic Oltenia. Este semnalul de alarmă tras de un fost șef din companie.
Complexul Energetic Oltenia nu are în momentul de față un Buget de Venituri și Cheltuieli aprobat. Toate cheltuielile efectuate până acum se raportează la bugetul de anul trecut. Prin urmare, acestea sunt mult mai mici.
Dacă nu va fi aprobat Bugetul Complexului Energetic Oltenia până la finalul acestui an, efectele vor fi unele majore în plan economic, susține Gabriel Giorgi, fost membru al Consiliului de Supraveghere din Complexul Energetic Oltenia. Prin urmare, până la finalul anului se propune de către conducerea CEO rămânerea în companie a numai 7.700 de mineri și energeticieni de la 9.700 în momentul de față.