O nouă ședință a Comisiei Mixte din Complexul Energetic Oltenia va avea loc săptămâna aceasta. Discuțiile sunt programate chiar luni. La ședință vor fi prezenți reprezentanți ai Directoratului Complexului Energetic Oltenia și ai organzațiilor sindicale reprezentative.
Comsia mixtă va analiza solcitările venite din partea federațiilor sindicale. Cele două probleme care vor fi supuse dezbaterii se referă la actele adiționale la contractele individuale de muncă și majorările salariale. Actele adiționale reglementează acordarea de condiții speciale de muncă. De asemenea, sindicatele au cerut creșterea salariilor la nivelul Complexului Energetic Oltenia, având în vedere majorarea salariului minim pe economie, începând cu data de 1 ianuarie 2022.