Continuă activitățile de închidere și conservare a unităților miniere din cadrul Complexului Energetic Oltenia.
Pe listă se află închiderea ultimelor mine de subteran și închiderea perimetrelor miniere din carierele de suprafață. În perioada imediat următoare vor fi realizate ultimele lucrări care vizează închiderea definitivă a minei Tehomir.
Este o mină de subteran care nu mai este în producție de câțiva ani. Se va continua în anii următori și cu închiderea carierelor miniere. Din 9 vor mai rămâne 4. Acestea vor intra în capacitate rezervată din data de 1 ianuarie 2026.