Ministrul Sanatatii, Alexandru Rafila, ia in calcul renuntarea la acordarea tichetelor de masa de 100 de lei pentru persoanele vaccinate impotriva COVID-19, motivand ca „stimulentele financiare nu mai produc efecte”.
Astfel că, există posibilitatea ca, după data de 1 ianuarie 2022, aceste vouchere să nu mai fie acordate. Potrivit legii, tichetele se acordă persoanelor care s-au vaccinat cu schema completă, după data de 31 august. Inițial, aceste vouchere trebuiau acordate în cel mult 60 de zile de la data vaccinării, însă, banii pentru ele au fost alocați mereu cu întârziere.
„Am avut discuții cu reprezentanții medicilor de familie privind măsurile care trebuie luate urgent în această perioadă pentru creșterea acoperirii vaccinale și testării. A fost o discuție care s-a referit la necesitatea plății restanțelor pentru serviciile de vaccinare către medicii de familie și despre scăderea interesului pentru vaccinare, în ciuda acordării voucherelor de 100 de lei. Probabil trebuie căutate alte soluții care să impulsioneze vaccinarea, dacă stimulentele financiare nu mai produc efecte. Discuția a fost informală și nu a presupus luarea unor decizii”, a declarat ministrul Sănătății, Alexandru Rafila.
Aura Pîrvuleț