Scandal la un liceu din Gorj

Scandal mare la singurul liceu din Gorj care a avut promovabilitate zero la BAC in vara! Este vorba despre liceul din comuna Turburea, unde directorul adjunct al scolii Gheorghe Benegui este acuzat ca a batut un elev de clasa a VIII a. Mama baiatului a fost cea care a depus plangerea.

Incidentul dintre director şi elev s-ar fi produs la mijlocul lunii trecute, dar de abia de câteva zile mama s-a decis să ceară explicaţii oficiale de la autorităţi pentru că până acum le-a aşteptat de la reprezentanţii liceului.

Carmen Ioana Iovan, mama elevului


Gheorghe Benegui a respins categoric toate acuzațiile ce îi sunt aduse. Profesorul a mai spus despre elev ca că este unul problemă iar părinții sunt folosiți de dascălii cu care se află în conflict.

Gheorghe Benegui, directorul adjunct al liceului de la Turburea


Si reprezentantii Inspectoratului Scolar au efectuat verificari la fata locului.

Daniel Mocioi, Inspectorul Scolar general adjunct al ISJ Gorj


Polițiștii efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal pentru lovire sau alte violente, iar la finalizarea acestora va fi propusă soluție prin Parchet. Acestia au ridicat imagini surprinse de camerele de supreveghere ale școlii, în speranța că vor fi ajutați în anchetă.

creme

creme

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *