In Gorj, niciun elev nu a reusit sa obtina media 10 la Evaluarea Nationala. De asemenea, 526 de candidati au picat examenul, fiind inregistrati si 82 de absenti.
Cele mai mari medii au fost de 9,95, în număr de trei. Una s-a înregistrat la Școala Gimnazială „Constantin Săvoiu”, din Târgu Jiu, și două la Școala Gimnazială numărul 1 din Motru. Potrivit Ministerului Educației, în județul Gorj au fost înregistrate 194 de medii cuprinse între 9 și 9,95. Un număr de 1.558 de candidați au reușit să obțină peste 5. Cea mai mică medie este 1,25 și a fost obținută de doi elevi.
În Dolj, patru elevi au promovat această sesiune cu media 10. Este vorba despre un elev de la Colegiul Naţional „Fraţii Buzeşti, un elev de la Şcoala gimnazială „Nicolae Romanescu”, un elev de la Şcoala gimnazială „Terraveda” și o elevă de la Colegiul Naţional „Elena Cuza”. În Vâlcea și Mehedinți a fost câte o medie de 10, iar în Olt cinci medii de 10.
Rezultatele finale vor fi anunțate pe data de 4 iulie, după soluționarea contestațiilor.
Aura Pîrvuleț