Stațiunea turistică de interes local Baia de Fier, din județul Gorj, va beneficia de o Rută Cultural Turistică. Aceasta a fost aprobată la sfârșitul anului 2023 de către Ministerul Turismului.
Totodată, în cadrul rutei „Transhumanța în Munții Parâng” este cuprinsă parcurgerea traseului Rânca-Baia de Fier cu vizitarea următoarelor obiective turistice situate în regiunea Oltenia de Sub Munte: Peștera Muierilor, Cheile Galbenului, Cheile Oltețului, Șura Haiducilor, Crucea lui Ursache, Biserica de Lemn Sf. Apostoli Petru și Pavel, zona Rânca, Transalpina, mănăstirile din Horezu-Polovragi-Crasna.
„Pentru că ne prețuim tradițiile, am făcut demersurile necesare pe lângă Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului din România pentru a recunoaște, la inițiativa Primăriei Baia de Fier, Ruta Cultural Turistică A Transhumanței în Munții Parâng. Am solicitat acest lucru tocmai pentru a promova mai bine obiectivele turistice ce țin de Baia de Fier, și nu numai, în cadrul unei rute cultural-turistice recunoscută oficial și promovată de ministerul de resort. Este un nou pas spre creșterea vizibilității stațiunii turistice de interes local Baia de Fier”, a declarat Dumitru Turbăceanu, primarul comunei Baia de Fier.