Tradiție păstrată cu sfințenie în comuna Runcu, județul Gorj! Și în acest an, localnicii vor sărbători Rusaliile în vârful muntelui. Duminică, de la ora 13:00, oamenii sunt așteptați pe Vârful Pleșa, la 1466 de metri altitudine, pentru un moment cu profundă încărcătură spirituală: resfințirea troiței de către un sobor de preoți.
Evenimentul, devenit deja tradiție de peste 20 de ani, adună anual zeci de credincioși care urcă muntele pentru a se bucura de rugăciune, liniște, dar și de peisajele spectaculoase.
Primarul comunei, Adi Cîmpeanu, îi invită pe toți cei care simt legătura cu tradiția și credința să participe la această sărbătoare de suflet.