Rupt de beat, a intrat cu maşina în gardul Spitalului din Slatina

Accident mai puțin obișnuit la Slatina. Băut bine, un tânăr în vârstă de 27 de ani, a intrat cu maşina în gardul Spitalului Judeţean de Urgenţă.
Accidentul s-a produs, în această dimineaţă, în jurul orei 1.30.
Potrivit poliţiştilor, tânărul din Slatina, în timp ce conducea un autoturism pe strada Crișan, din aceeași localitate, nu ar fi adapat viteza la condițiile de drum și a pierdut controlul direcției de deplasare, intrând în coliziune cu gardul unității medicale.
Întrucât conducătorul auto emana halenă alcoolică, polițiștii l-au testat cu aparatul etilotest, care a indicat o valoare de 1,10 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Tânărul a fost condus la unitatea medicală pentru recoltarea probelor biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
IPJ Olt a transmis că s-a deschis dosar penal pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

Accent In Gorj

Accent In Gorj

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *