Războiul declanșat de Rusia în Ucraina a creat foarte multe victime privind distribuția de gaze și curent electric. Așadar, giganții ruși se răzbună pe țările din Uniunea Europeană prin întreruperea fluxurilor de gaze naturale și energie electrică. Unul dintre cele mai puternice exemple este Compania rusă Gazprom care a anunțat că a oprit o altă turbină a gazoductului Nord Stream către Germania și că fluxurile de gaz vor scădea la o cincime din capacitatea normală.
În urma acestor situații au avut loc tot felul de discuții și în România, unde, la un moment dat se discuta despre o raționalizarea a gazelor naturale și a curentului electric. Deși facturile sunt foarte mari, iar românii abia reușesc să-și plătească datoriile, surse susțin că România ar dori să ajute Germania prin trimiterea de gaze naturale către aceștia. Dan Ilie Morega, președintele IAIPP Gorj, spune că dacă se va ajunge la situația aceasta, vinovați vor fi doar conducătorii țării.
Dan Ilie Morega, președinte IAIPP Gorj
De asemenea, acesta mai spune că va cere de urgență se oprească fluxul de trimitere de gaze din România către Germania, dacă se va ajunge la această situație.
Dan Ilie Morega, președinte IAIPP Gorj
Politicienii din Europa au avertizat în repetate rânduri că Rusia ar putea întrerupe fluxurile de gaz în această iarnă, o măsură care ar arunca Germania în recesiune și ar duce la creșterea prețurilor pentru consumatorii care se confruntă deja cu prețuri mai mari la alimente și energie.
Casiana Hîncu