România, sub avertizări meteo de furtuni și caniculă

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, joi, o atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată, valabilă până vineri dimineaţa, în peste trei sferturi din ţară.


Potrivit meteorologilor, în intervalul 18 iulie, ora 10:00 – 19 iulie, ora 2:00, la munte şi în regiunile Oltenia, Muntenia, Moldova, Transilvania şi, local, în Dobrogea şi în Maramureş, vor fi intensificări ale vântului şi vijelii (rafale în general de 55 – 70 km/h), grindină, descărcări electrice şi averse torenţiale.

De asemenea, în intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor ajunge la 20 – 25 l/mp, izolat la peste 40 – 50 l/mp.


ANM precizează că manifestări de instabilitate atmosferică se vor semnala şi în restul teritoriului, dar pe arii restrânse.

În același timp, canicula continuă să afecteze jumătatea sudică a României, astăzi, 18 iulie, fiind în vigoare trei atenționări – cod galben, portocaliu și roșu.


„Sâmbătă, valul de căldură se va restrânge și va slăbi în intensitate, dar va mai fi caniculă și disconfort termic, local, în sud și în vest”, mai transmite ANM.

Cătălin Pasăre

Accent In Gorj

Accent In Gorj

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *