Reşiţa, văzută ca favorită în Seria 7: Acolo au venit 7 jucători de Liga 1

Pandurii a obţinut un succes important împotriva Devei (1-0) şi a stat pe locul 1 în Seria 7 pentru o zi. CSM Reşiţa a învins, sâmbătă, cealaltă echipă din oraş, Viitorul 2 (3-0), iar trupa lui Dan Alexa se poate lăuda cu un bilanţ perfect după primele cinci runde. Pandurii e neînfrântă, dar are un egal. Antrenorul gorjenilor Călin Cojocaru este mulţumit că vestiarul e din ce în ce mai unit, iar succesul cu CSM Deva a demonstrat acest lucru. Suentley a deschis scorul în minutul 17, iar Pandurii a gestionat presiunea pusă de hunedoreni până la final, ce-i drept şi cu un portar în mare formă: Cătălin Iovicin.


“Am obţinut o victorie muncită şi vreau să-i felicit pe băieţi pentru atitudine şi pentru caracter. Aceste victorii sunt foarte importante pentru noi, pentru că am întâlnit o echipă mult mai omogenă. Am reuşit să marcăm repede, iar după aceea am luptat pentru victorie. Puteam să facem 2-0 prin Obeng, dar am irosit foarte uşor acea ocazie. După aceea, meciul s-a echilibrat. Am stat bine în teren, nu le-am dat posibilitatea să vină peste noi. Au aruncat mingea în careu cu lovituri libere de la mare distanţă. Eu spun că avem o talie bună şi defensiv am stat foarte bine. Suntem încă la început, nu pot să zic că noi sau Reşiţa suntem favoriţi. Un meci te urcă, altul te coboară. Noi trebuie să fim focusaţi, suntem la Pandurii şi trebuie să câştigăm fiecare meci. Nu există timp de relaxare. Băieţii ştiu lucrul acesta şi, uşor-uşor, începem să închegăm o echipă, o familie, iar lucrul acesta se vede pe teren şi în rezultate”, a spus Cojocaru.


Deşi este apropiat de Gorj şi le ţine pumnii Pandurilor într-un eventual duel cu echipa din Banat, antrenorul Ştefan Nanu a declarat că, în acest moment, Reşiţa este echipa superioară. Fostul internaţional român a mai spus că formaţia sa a pierdut nemeritat cu ocupantele primelor două poziţii. Înainte să vină la Târgu Jiu, Deva a cedat cu 0-2 în meciul cu “rossonerii”.


“Eu spun că rezultatul nu este corect. Ne-am creat mai multe ocazii şi am fost peste ei. Acesta este fotbalul, felicit echipa gazdă pentru că a ştiut să profite de o fază la care fundaşii mei centrali stăteau şi se uitau. A doua repriză, Pandurii nu a ştiut decât să se apere şi să folosească pase lungi. Îmi felicit jucătorii, pentru că am construit această echipă în vară, în afară de doi jucători care sunt din garda veche. Nu avem obiectiv promovare, ci locurile 1-4. Eu am fixat acest obiectiv. Mi-aş dori ca Pandurii să promoveze, dar este foarte greu. Reşiţa este o echipă cu calitate, o echipă cu jucători experimentaţi şi eu cred că au stabilitate financiară. Acolo au venit 7 jucători de Liga 1. Consider că i-am dominat şi pe ei în runda trecută”, a declarat Nanu.
Pandurii joacă în Valea Domanului în runda cu numărul 9.

Liga 3, Seria 7 – Meciurile Etapei 5
CS Pandurii Lignitul Târgu Jiu 1 – 0 CSM Deva
CS Armata Aurul Brad 1 – 3 CS Gilortul Târgu Cărbuneşti
ACS Viitorul Şimian 3 – 3 AFC Voinţa Lupac
CSM Jiul Petroşani 0 – 2 ACS Progresul Ezeriş
Clubul Sportiv Muncitoresc Reșița 3 – 0 ACS Viitorul Târgu Jiu 2

CLASAMENT SERIA 7

Loc Echipa M V E I Gol +/- Pct

  1. Clubul Sportiv Muncitoresc Reșița 5 5 0 0 11-1 10 15
  2. CS Pandurii Lignitul Târgu Jiu 5 4 1 0 12-2 10 13
  3. ACS Progresul Ezeriş 5 3 1 1 6-3 3 10
  4. CSM Deva 5 3 0 2 6-3 3 9
  5. AFC Voinţa Lupac 5 2 2 1 8-8 0 8
  6. ACS Viitorul Şimian 5 1 2 2 9-8 1 5
  7. CS Gilortul Târgu Cărbuneşti 5 1 1 3 5-12 -7 4
  8. ACS Viitorul Târgu Jiu 2 5 1 1 3 3-10 -7 4
  9. CSM Jiul Petroşani 5 0 1 4 3-9 -6 1
  10. CS Armata Aurul Brad 5 0 1 4 3-10 -7 1

Cătălin Pasăre

creme

creme

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *