Este nevoie de reparații de urgență la cea mai mare carieră minieră din Motru. Complexul Energetic Oltenia a alocat fonduri pentru servicii de reparații la mașina de haldat de la Cariera Minieră de la Roșiuța.
Reparațiile sunt necesare ca urmare a unei avarii.
Se va interveni la aparatele electrice și de întreținere a mașinilor și aparatelor electrice și echipamentului conex, precum automatele programabile.
Intervențiile trebuie să aibe loc în această lună pentru a nu fi afectată producția de cărbune și nici livrările de la subunitatea minieră respectivă.