RAZIE A POLIȚIȘTILOR DOLJENI PENTRU ASIGURAREA UNUI CLIMAT CORESPUNZĂTOR DE ORDINE ȘI SIGURANȚĂ PUBLICĂ

La data de 12 octombrie, în intervalul orar 17.00-21.00, în zona de competență a Polițiilor Bechet și Dăbuleni, precum și a Secției nr.12 Poliție Rurală Daneți, a fost organizată o acțiune tip „Razie”, cu efective mărite, pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică, creșterea gradului de siguranță rutieră, prevenirea și combaterea faptelor antisociale, dar și a traficului și consumului de substanțe psihoactive.

În cadrul acțiunii au fost angrenați polițiști din cadrul structurilor de ordine publică, poliție rutieră, criminalistică, investigații criminale, investigarea criminalității economice, arme și muniții și luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale.

Alături de polițiști s-au aflat și jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Dolj și ai Grupării de Jandarmi Mobile Craiova.
  
Acțiunea a vizat prevenirea și combaterea oricăror fapte cu violenţă pe stradă, în baruri și în zona societăților cu profil de săli de jocuri de noroc și pariuri sportive, precum și depistarea participanților la traficul rutier care încalcă normele legale privind circulația pe drumurile publice.

În cadrul activităților desfășurate, au fost verificate și legitimate aproximativ 250 de persoane, fiind verificate și controlate 13 societăți comerciale, dar și 90 de autovehicule.

Pentru abaterile constatate, au fost aplicate 30 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 154.965 de lei. Dintre acestea, 14 au fost aplicate pentru nerespectarea prevederilor Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare și 5 pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 61/1991 privind sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

De asemenea, 7 sancțiuni au fost aplicate  pentru nerespectarea prevederilor Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 28/1999 privind obligația agenților economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, republicată, cu modificările și completările ulterioare, fiind confiscată suma de 7.120 de lei, iar 4 sancțiuni contravenționale au fost aplicate pentru alte abateri.

Totodată, forţele de ordine au constat în flagrant delict şi două infracţiuni la regimul rutier.

Astfel de activități vor continua și în perioada următoare, în întreg județul, iar scopul acestora nu este acela de a aplica sancțiuni, ci de a preveni orice eveniment negativ, în vederea asigurării unui climat corespunzător de ordine și siguranță publică pentru toți cetățenii.

Exemple:

1.În urma controlului efectuat de polițiști în incinta unei societăți comerciale, din comuna Sadova, s-a constatat faptul că agentul economic nu a evidențiat în aparatul electronic fiscal suma de 1.592 de lei, reprezentând diferența dintre soldul scriptic și soldul faptic.

Agentul economic a fost sancționat contravențional conform O.G nr.28/1999, cu amendă în valoare de 30.000 de lei, fiind confiscată și suma de 1.592 de lei.

2.Un tânăr, de 19 ani, din comuna Amărăștii de Jos, a fost depistat în timp ce conducea un autoturism pe drumurile publice din localitate fără a poseda permis de conducere.

Pe numele acestuia a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără a poseda permis de conducere.

3.Un tânăr, de 29 de ani, din comuna Daneți, a fost depistat în timp ce conducea un autoturism pe drumurile publice din localitate.

Întrucât prezenta halenă alcoolică, i-a fost solicitată testarea cu aparatul etilotest, testare pe care a refuzat-o.

De asemenea, a refuzat și prelevarea de mostre biologice.

În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice.

Accent In Gorj

Accent In Gorj

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *