Punct nou de colectare a deșeurilor, funcțional la Câlnic

Autoritățile locale din comuna Câlnic au pus în funcțiune încă de săptămâna trecută, un nou punct de colectarea deșeurilor textile și voluminoase. Containerul a fost amplasat în zona noului dispensar medical, într-un spațiu ușor accesibil pentru locuitori.

Inițiativa primăriei vine în sprijinul cetățenilor care au de aruncat obiecte de mari dimensiuni, precum mobilier vechi, saltele, uși sau căzi de baie, dar și textile uzate – haine, lenjerii, perdele sau pilote – care nu pot fi depozitate în pubelele obișnuite.

Primarul Dumitru Vulpe precizează că deșeurile colectate prin acest sistem sunt gestionate separat și direcționate către reciclare, contribuind astfel la un mediu mai curat și la respectarea normelor de protecție a mediului.

De asemenea, autoritățile încurajează cetățenii să utilizeze acest punct de colectare și anunță că astfel de măsuri vor continua, în beneficiul comunității din Câlnic.

Accent In Gorj

Accent In Gorj

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *