Cred că aţi observat cu toţii că fotbalul românesc e cu o pedală în spatele campionatelor mari. Nu trebuie să fii un cunoscător fin al fenomenului ca să-ţi dai seama că jucătorii din prima ligă germană, franceză, italiană, engleză sunt mai agili. Şi sunt doar câteva exemple. Ei bine, nu poţi fi agil şi rapid fără dezvoltarea forţei. În România, de ceva vreme, primează poezia. Din păcate, nu străluceşte niciun Luceafăr autohton, iar grupele competiţiilor europene devin tot mai greu accesibile pentru formaţiile noastre. În ţara atotcunoscătorilor, sunt puţini cei care se află într-o continuă perfecţionare, iar acest lucru l-am mai punctat şi cu alte ocazii. Trist este că şi aceia sunt luaţi la rost, pentru că pe vechi îl sperie noul.
Revenind la cea mai arzătoare problemă, principiile esenţiale care ar trebui să se aplice de la copii şi juniori, care includ planificarea dezvoltării calităţilor motrice în funcţie de vârstă, sunt ignorate aproape cu desăvârşire. V-aţi uitat cum stau pe picioare Alphonso Davies sau Serge Gnabry de la Bayern? Maşina de fotbal nemţească are strânse toate balamalele, este pregătită să dea de pământ, în primul rând fizic, cu oricine îi contestă supremaţia. Da, nemţii nu se opreau nici în trecut, dar nici multinaţionala de la Muchen nu o face acum. Vă amintiţi România – Anglia sau România – Germania din 2019? Meciurile au avut rezultate diferite, însă aceeaşi constantă: tricolorii au terminat gâfâind ambele confruntări. După partida din semifinale, s-a scris ca “Panzer-ul” s-a daptat mai bine la caniculă, de parcă nemţii s-ar fi pregătit în Peninsula Arabică! Dacă vorbim de adaptare, e trist să vedem unde sunt jucătorii români care evoluau în careul de aşi acum doi ani, faţă de adversari lor englezi sau germani.
Ajunşi în ligi puternice, românii nu se pot plia pe intensitatea antrenamentelor. Puţini au voinţa şi răbdarea să răzbească, pentru că majoritatea au crescut ca vedete la cluburile lor. Faptul că “mingicăreala” nu îi ajută la fel de mult şi peste hotare devine debusolant, iar varianta ideală este întoarcerea la vatră.
Trebuie să înţelegem, odată pentru totdeaună, că jucătorii români nu se nasc inferiori celor din campionatele sus menţionate, ci “capătă” acest handicap, în timp, din cauza pregătirii fizice rudimentare care încă se aplică în fotbalul autohton.
Sunt de părere că, la noi, există foarte puţini “principali” sau preparatori conectaţi la metodele actuale de antrenament, dar convins că sunt extrem de mulţi oameni care nu vor să mai înveţe. Am ajuns să scriu aceste rânduri după ce am citit reacţia lui Nicolo Napoli față de gorjeanul Dan Vasilică. Napoli a ieşit, pentru a şaptea oară, de sub tutela lui Adrian Mititelu. Nici Dan Diaconescu nu avea răbdarea să se întoarcă la un subiect în atâtea rânduri. Să nu divagăm… Napoli l-a arătat cu degetul pe Vasilică, că îi “omoară”, vezi Doamne, pe jucători! Că bieţii copii fac coadă la infirmerie din cauza antrenamentelor fizice tari. Nenea Napoli, unii nu prea au principii în viaţă. Reîncălzesc mâncarea la nesfârşit. Fac lucrurile în acelaşi mod, dar aşteptând rezultate diferite. Capisci?
Signore, păi noi vrem să alergăm ca în Anglia sau Germania, dar să ne antrenăm ca în România în anii `80? Dacă eşti aşa valoros, de ce nu rămâi în Piedmont şi te întorci la Periniţa? Dan Vasilică este una dintre puţinele speranţe pe care le are fotbalul românesc pentru a ţine pasul, fizic, cu băieţii cei mari. Ăia care l-au făcut să plângă pe Messi, ăia care nu se mai opreau. V-a “pocnit” un zâmbet? Sunt vorbe mari, dar mi le asum. Prin rolul pe care îl joacă, Vasilică reprezintă schimbarea. Iar schimbarea deranjează confortul, mulţumirea de sine. Pentru că aduce muncă, ore de studiu aprofundat şamd. Poate, la un moment dat, “rebelul” nu va mai avea trecere printre “experţii” din România şi va pleca spre mări şi zări. Poate nu. Poate va reuşi la el acasă. Până atunci, trage un semnal de alarmă şi are argumentele necesare la el. E timpul să renunţăm la scuze. Pentru că noaptea tot atâtea ore de somn are și în Anglia sau Italia, iar cartoful şi orezul au aceleași calorii şi în Botoșani, și în Liverpool. Gata! Fie ne vindecăm cu toţii, fie rămânesm cu satisfacţia că X sau Y i-a dat “craci” lui Ronaldo într-un meci pe care l-am pierdut cu 4-0.
A, da… şi Alibec e gras! Am zis-o şi pe asta…
Cătălin Pasăre
