Complexul Energetic Oltenia are probleme cu realizarea exporprierilor în Bazinul Minier Jilț. Aici sunt întârzieri în ceea ce privește pregătirea culoarului de expropriere, în ciuda faptului că documentațiile au fost trimise Ministerului Energiei.
A trecut însă o lună și jumătate de când actele ar fi trebuit să ajungă sub forma unui Proiect de Hotărâre în cadrul unei ședințe de Guvern și acesta să fie aprobat.
Încă se mai așteaptă după Hotărârea de Guvern care să rezolve problema exproprierilor în special la Cariera Minieră Jilț Nord. Aici excavatoarele sunt la limită cu frontul de lucru. Un culoar de expropriere liber ar permite excavatoarelor să realizeze lucrările pregătitoare și de decopertă. Ulterior, s-ar putea trece la exploatarea straturilor de lignit și la livrarea cărbunelui către depozite.