Prins de radar, cu 104 km/h. În urma testării, a rezultat indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor interzise în organismul său

Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Vâlcea, aflandu-se în exercitarea atribuțiilor lor de serviciu pentru creșterea siguranței rutiere, au oprit un autoturism pe Drumul Național 64, în localitatea Râureni.

Autoturismul era condus de un bărbat, de 34 de ani, din municipiul Râmnicu Vâlcea, care se deplasa din direcția Nord către Sud.

Acesta a fost înregistrat de aparatul radar, cu 104 km/h, pe un sector de drum cu limita de viteză de 50 km/h (+54 km/h).

Conducătorul auto a fost sancționat contravențional, cu amendă în valoare de 2.475 de lei, conform prevederilor O.U.G. nr. 195/2002 Rep., fiind dispusă și măsura complementară a suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, pentru 90 de zile.

De asemenea, bărbatul a fost testat cu aparatul din dotare, iar rezultatul a indicat indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor interzise în organismul său.

Mostrele biologice au fost înaintate la Institutul Medico-Legal, iar rezultatul a fost pozitiv.

Astfel, cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal cu privire la săvârșirea infracțiunii de „conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, sub supravegherea procurorului de caz. În funcție de evoluția anchetei, vor fi dispuse măsurile legale corespunzătoare, conform prevederilor legale în vigoare.

Accent In Gorj

Accent In Gorj

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *