Sfânta sărbătoare a Învierii Mântuitorului va fi petrecută în acest an cu restricții de grupuri de oameni și circulație. Pentru că de Paște, toate neamurile obișnuiesc să se adune împreună pentru a sărbători, primarul localității Bengești-Ciocadia, din județul Gorj, îi roagă pe cetățeni să nu uite de pericolul virusului și să respecte măsurile.
De la începutul lunii aprilie, peste o sută de rromi și români s-au întors acasă la Bengești-Ciocadia din străinătate. Din fericire, toți vor ieși din izolare până de Paște și vor putea fi alături de familie. Incidentele nu au lipsit, însă autoritățile locale au avut sprijinul oamenilor legii pentru a controla situația.
Victor Geogia, primar Bengești-Ciocadia
Primarul Victor Geogia îi sfătuiește pe cetățeni cum trebuie să petreacă sărbătorile pascale în siguranță. Pentru că slujba de înviere se va ține fără credincioși, 1600 de familii vor primi paștele la poartă, de la cinci la opt dimineața, în ziua de Paște. Zeci de voluntari din fiecare sat vor face livrările și vor fi identificați cu ecusoane. Primarul îi liniștește cu privire la siguranța livrării.
Victor Geogia, primar Bengești-Ciocadia
În comuna Bengești-Ciocadia, sunt în prezent aproape 20 de persoane izolate la domiciliu și patru persoane se află în carantină în centrele speciale din județul Gorj.
Loredana Sava