Primaria Targu Jiu ii va sprijini financiar pe elevii de la Colegiul National “Ecaterina Teodoroiu”, cei care au reusit sa se califice la Campionatul Mondial de Robotica. Evenimentul va avea loc in Statele Unite ale Americii, in orasul Detroit.
Echipa este formată din 13 membri şi are nevoie de bani pentru a se putea deplasa la concursul de peste Ocean. Primarul municipiului Târgu Jiu, Marcel Romanescu, a declarat că va propune alocare de fonduri pentru elevi într-o şedinţă de Consiliu Local care va avea loc săptămâna viitoare. Primăria ar aloca aproximativ 3.000 de dolari.
Marcel Romanescu, primarul municipiului Târgu Jiu
La Detroit vor participa aproximativ 100 de echipe din toată lumea.
Cătălin Pasăre