Prețul cărbunelui produs de Complexul Energetic Oltenia este în ușoară creștere. Cu toate că nu este încă aprobat Bugetul de Venituri și Cheltuieli pentru anul în curs, Complexul Energetic Oltenia are stabilit un preț peste cel de anul trecut la tona de cărbune.
Este atât prețul intern de cost, cât și prețul pentru terți.
Potrivit reprezentanților Complexului Energetic Oltenia, în momentul de față prețul per tona de cărbune produsă de carierele miniere din Gorj este de 185 de lei, puțin mai mare decât cel de anul trecut. În 2022 prețul tonei de cărbune a fost de 150 – 160 de lei tona.
De asemenea, prețul la tona de cărbune către terți este anul acesta de 270 de lei.
Anul trecut, Complexul Energetic Oltenia vindea tona de cărbune la un preț de 255 de lei.