Vasile Ciobanu s-a născut pe 8 februarie 1971 în comuna Malovăț, Mehedinți , unde a urmat și primele clase la școala din localitate.
Vasile este mezinul familiei; aici, în satul de pe malul Dunării a învățat primul cântec – “Mă uitai la răsărit ” – pe care măicuța lui îl știa de la privighetoarea Gorjului – Maria Lătărețu .
“Din familie nimeni nu a cântat în afară de mama, pe ea o moștenesc , cred că tare s-ar bucura să mă audă acum; nu pot spune că sunt o vedetă , dar am reușit să -mi clădesc un nume…și vai, câte am pătimit …” – spunea Vasile intr-un interviu.
Debutul pe scenă a avut loc în cadrul serbărilor școlare – încă din 1983 – la Casa Pionierului, prilej cu care a fost remarcat și mai apoi îndrumat de către profesorii săi pe calea desăvârșirii talentului său .
Anul 1986 îl găsește ca membru al Ansamblului Izvorașul din Drobeta Tr-Severin. Până în 1990 participă la numeroase turnee și schimburi culturale în Iugoslavia precum și la concursurile de folclor din țară , iar numeroasele premii obținute sunt o dovadă a talentului său și a repertoriului original.
PREMII:
Premiul I Festivalul Cântec nou în Mehedinți Drobeta Turnu – Severin 1989
Premiul Special al Juriului Popularitate
Festivalul Maria Lătărețu 1989
Marele Premiu Festivalul Doine și Balade Slatina 1990
Premiul 1 Festivalul Toamna Băcăuană Bacău 1990
Marele Premiu Festivalul pe marginea Dunării Giurgiu 1990
Premiul Special al Juriului Festivalului Maria Tănase Craiova 2003
Topul Tinerilor interpreți Radio București 2003
Albume:
Vasile Ciobanu – „Munte, munte, brad frumos”, Dirijor Aurel BLONDEA 2002 OSMP
Vasile Ciobanu – „N-am averi da’ am suflet bun”, Dirijor Aurel BLONDEA 2003 OSMP
Vasile Ciobanu – „Mândră cu inima rea”, Dirijor Aurel BLONDEA 2004 OSMP
Vasile Ciobanu și Nina Predescu – „Am un foc la inimioară”, Dirijor Aurel BLONDEA 2004 OSMP
Vasile Ciobanu – „Om năpăstuit de viață”, Dirijor Marcel PARNICA 2005 OSMP
Vasile Ciobanu și Nina Predescu – „Vino mândra-n grădinuță”, Dirijor Ionel PUIA 2006 OSMP
Vasile Ciobanu – „Mă-nsurai și-mi luai nevastă”, Dirijor Marcel PARNICA 2007 OSMP
Vasile Ciobanu și Nina Predescu – „Zi tu zău că nu-i așa”, Dirijor Marcel PARNICA 2008 Gs Music
Vasile Ciobanu – „Azi băiatul mi se-nsoară”, Dirijor Marcel PARNICA 2009 Gs Music
Vasile Ciobanu – „Am pus gând și-așa oi face”, Dirijor Marcel PARNICA 2010 Gs Music
Vasile Ciobanu și Anica Ganțu – „Dacă mi-ar arde norocul”, Dirijor Marcel PARNICA 2011 Gs Music
Vasile Ciobanu – „Doamne n-am contract cu viața”, Dirijor Marcel PARNICA 2015 BigMAN
Vasile Ciobanu – „Beau numai în ciuda ta”, Dirijor Laviniu PADUCEL 2018 OD Prod
Vasile Ciobanu – „Mi-au trecut anii frumos”, Dirijor Marcel PARNICA 2019 EMI Events
Adelin Logofetescu