PORTRET DE ARTIST – MARGARETA CLIPA

S-a născut în Bucovina, localitatea Grănicești, județul Suceava, într-o familie de oameni simpli, muncitori, credincioși și iubitori de frumos, de cântec și joc. Încă din fragedă copilărie i-a plăcut să cânte din cântecele auzite la clăcile din sat, la șezători, la nunți, la hramuri, la serbările de sfârșit de an școlar, pe scena Căminului Cultural din Grănicești.

Mai târziu, între anii 1973-1977, apare pe scena Casei de Cultură din Rădăuți, împreună cu Orchestra Populară “Brădulețul”, dirijată de Mircea Băncescu. În anul 1977 obține premiul I la Festivalul „Cântarea României”, iar inspectorul școlar Ioan Paulencu a recomandat-o Ansamblului Artistic „Ciprian Porumbescu” din Suceava unde, în urma unui concurs a fost admisă și angajată la această prestigioasă instituție.


Aici l-a cunoscut pe maestrul și folcloristul George Sîrbu, care i-a fost mentor, l-a cunoscut și pe renumitul trompetist Alexandru Havriliuc, cu care a colaborat și încă mai colaborează, scoțând la iveală nestemate folcorice. Viața pentru Margareta înseamnă cântec – cântecul celor mulți, care se bucură și care cântă odată cu ea. În cîntecele ei veți regăsi firescul și simplitatea melosului de pură esență tărănească moștenită de la vechi rapsozi, dar și teme mai actuale izvorâte din propria existență, cuprinzând cu precădere cântecul de dor, de dragoste, de joc, de nuntă, de înstrăinare precum și cântecul bătrânesc.

Primele înregistrări le-a realizat la Radio București împreună cu orchestra Ansamblului Artistic „Ciprian Porumbescu”, dirijor George Sîrbu. A urmat înregistrarea unui disc intitulat „Mult mi-i drag unde trăiesc”, realizat la Casa de Discuri Electrecord în anul 1985. Din 1978 pînă în prezent, Margareta a înregistrat albume cu Orchestra „Ciprian Porumbescu” – dirijor George Sîrbu, Orchestra „Mugurelul” din Chișinău – dirijor Ion Dascăl, Orchestra „Folclor” din Chișinău – dirijor Anatol Golomoz, Orchestra „Lăutarii” din Chișinău – dirijor Nicolae Botgros.

Distincții: 2008 – premiul VIP acordat de către revista VIP; 2009 – cetățean de onoare al municipiului și județului Suceava; Gala Muzicii Populare Românești – Editia a II-a; Premiul de popularitate Premiile Confidential – Premiul pentru folclor Distinctia „Drag de Romania mea” Trofeu „Arta pentru eternitate” – Gala „Familia FAVORIT”, Membru de onoare al proiectului „Art by Fuego”

Discografie: Mult mi-i drag unde trăiesc (1985 – Electrecord) Măi bădiță și măi bade (1987 – Electrecord) Cu meleagul din Suceava (1992 – Eurostar) Zi-i Vasile, zi-i! (1996 – Electrecord) Viața-i viață, fir de ață (1998 – Electrecord) Zi-i Vasile, zi-i! (1998 – Electrecord) Sunt fată din Grănicești (2000 – Electrecord) Vreau să cânt și să iubesc ( 2002 – Roton) Doamne-ajută cui iubește (2005 – Media Pro Music) Cânt și eu cu „Lăutarii” (2007 – Spiros Galați) Ia te uită, asta-s eu (2010 – Spiros Galați) Hai noroc măi oameni buni (2012 – Spiros Galați) Pentru joc și voie bună (2016 – Spiros Galați) Chiuiți, măi moldoveni ! (2020 – Ana Sound)

Adelin Logofetescu

creme

creme

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *