Astăzi, 21 septembrie a.c., polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Gorj au dat curs invitației de a lupta împotriva gunoaielor și de a ajuta la protejarea mediului înconjurător.
Polițiștii voluntari care au participat la Ziua de Curățenie Națională, în cadrul inițiativei „Let’s Do It, Romania!”, au contribuit la curățarea unei zone, de pe lângă cursul râului Jiu, pe raza localității Bumbești Jiu, alături de pompieri ISU Gorj, voluntari SMURD, elevi și reprezentanți ai Asociației ”Mediu curat – Viață sănătoasă”, reușind împreună strângerea a zeci de saci de gunoi.
Această participare are și un rol simbolic, întărind mesajul că protecția mediului și responsabilitatea civică trebuie să fie o preocupare comună a tuturor cetățenilor, indiferent de profesie.