În cursul zilei de ieri, în intervalul orar 16.00-19.00, în municipiul Băilești și pe raza secțiilor rurale arondate a fost organizată o acțiune tip „Razie”, cu efective mărite, pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică, creșterea gradului de siguranță rutieră și prevenirea, combaterea faptelor antisociale și a traficului și consumului de substanțe psihoactive.
În cadrul acțiunii au fost angrenați polițiști din cadrul structurilor de ordine publică, poliție rutieră, criminalistică, investigații criminale, investigarea criminalității economice, luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale, un echipaj canin pentru intervenție specifică, dar si jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Dolj și Grupării de Jandarmi Mobile.
Acțiunea a vizat prevenirea și combaterea oricăror fapte cu violenţă pe stradă, în baruri și în zona societăților cu profil de săli de jocuri de noroc și pariuri sportive, precum și depistarea participanților la traficul rutier care încalcă normele legale privind circulația pe drumurile publice.
În cadrul activităților desfășurate, au fost verificate și legitimate aproximativ 60 de persoane, fiind verificate și controlate 10 societăți comerciale, dar și 42 de autovehicule.
Pentru abaterile constatate, au fost aplicate 32 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 120.000 de lei.
Exemplu:
Cu ocazia activităților desfășurate, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Băilești au oprit, pentru control, pe DJ 561A un autoturism la volanul căruia a fost legitimat un tânăr, de 26 de ani, din municipiul Băilești.
Întrucât emana halenă alcoolică, tânărul a fost testat cu aparatul etilotest, de unde a rezultat o concentrație de 1,32 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind condus la o unitate medicală pentru recoltarea de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal, iar cercetările sunt continuate, urmând a fi dispuse măsuri legale.