Politicienii pândesc să mulgă tot bugetul CEO

Mai sunt câteva zile până la alegerile din 11 decembrie şi politicienii nu par să aibe planuri concrete de scoatere a Gorjului din sărăcie. Cei care au adus vorba de proiecte fie se referă la teme pe care le-au reîncălzit, fie sunt propuneri care cu greu vor putea fi puse în practică sau sunt teme generale, pentru întreaga ţară. Aşadar, este greu de crezut că în următorii patru ani vom vedea un proiect major care să se concretizeze pentru judeţ. În lipsa unor propuneri care să aibe efect semnificativ la nivel local, este clar că politicienii se vor orienta către resursele locale. Eterna reîntoarcele la mulsul local. Ce mai este viabil şi încă de muls în judeţ, dacă nu cumva tot Complexul Energetic Oltenia. Azi îl vedem şi nu e, vorba lui Eminescu.

Complexul Energetic Oltenia organzează în decursul unui an licitaţii de sute de milioane de euro şi este evident că bugetul respectiv atrage ca un fagure de miere afacerişti şi politicieni locali şi din afara judeţului Gorj. Este clar că după alegerile din 11 decembrie şi după concretizarea unui nou guvern se va trece la schimbări şi la epurări. Fiecare partid îşi va vrea să îşi monteze cât mai bine oamenii în funcţii. Dacă la nivel local lucrurile la deconcentrate au rămas cam la fel, la Complexul Energetic Oltenia lucrurile s-au complicat destul de mult în ultimul an şi sau tot perindat şefi prin fruntea companiei. Ei bine, tehnocraţii au avut grijă să completeze structura de conducere în baza Ordonanţei 109, priving guvernanţa corporativă şi astfel le va fi extrem de greu politicienilor să îi mute din funcţii pe managerii privaţi. Se va lăsa cu procese şi cu salarii compensatorii şi poate chiar cu dosare penale, dacă va mai risca cineva să opereze vreo schimbare. Aşadar, greul de a continua mulsul la Complexul Energetic Oltenia va pica administraţia centrală. Politicienii locali vor încerca influenţe la nivel de minister al Energiei, pentru a influenţa managementul companiei. După cum se ştie una din principalele dureri ale politicului local este stoparea finanţării pentru Clubul de fotbal Pandurii şi pentru echipele de handbal şi de baschet. Dacă baschetul şi handbalul sunt sub pământ SRL, fotbalul este încă sub perfuzii. Acţionarii le-au transmis jucătorilor şi antrenorului să rezise până după alegeri, când vor reuşi să rezolve partea cu finanţarea. Depinde cine va fi ministru, ce culoare va avea guvernul şi ce se va întâmpla cu managerii Complexului Energetic Oltenia selectaţi în baza Ordonanţei 109. Adică au mandate pe 4 ani şi greu pot fi înlocuiţi din funcţii. Vor reuşi politicienii să destupe butoiul cu miere de la CEO, atât cât a mai rămas. Oricum CEO este o companie valorasă, chiar şi după ce va fi închisă, cu activele pe care le are. Adică este vorba de resursele de cărbune, ce poate fi utilizat caa şi combustibil, precum şi pentru cantitatea uriaşă de oţel care va rămâne de tăiat şi scos la vânzare. Întrebarea este cum se vor reconecta politicienii la ţâţele CEO? Unii dintre ei au reuşit să se menţină conectaţi şi în perioada tehnocrată. Se deschide robinetul pentru Pandurii, echipă aflată în moarte clinică şi salarii de liga a 2-a , a 3-a ? De ce e importantă echipa Pandurii pentru politicieni? Pentru că alegătorii au nevoie şi de circ nu numai de pâine sau fasole cu ciolan.

Daniel Popescu

creme

creme

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *