Politica viitoarelor politici în lume

Prezent la Cluj-Napoca vineri, în cadrul unei dezbateri cu tema „Rolul NATO și al Uniunii Europene în modernizarea României”, secretarul general-adjunct al NATO, Mircea Geoană, a lansat o teorie cu care suntem de acord, la câteva luni de la debutul războiului din Ucraina, în care marele URSS își arată comportamentul istoric brutal și-și încordează mușchii cu pretenții teritoriale.


Concret, Mircea Geoană spune așa: „Din păcate, anticipamun conflict de lungă durată, tot mai mult un război de atriție, în care pierderile de ambele părți continuă să fie semnificative, un război dominat de artilerie și mici mișcări de trupe, avans-repliere, dar de ambele părți nu există suficient de multe forțe ca una dintre cele două părți să câștige decisiv pe terenul de luptă. (…) Bănuiesc că acest conflict va dura. Din păcate, va dura, provocând pierderi umane, foarte multă violență, acte de atrocitate, violență sexuală, deportări forțate de ucraineni către gulagurile pe care am crezut că imperiul sovietic le-a înmormântat odată cu decesul său. Din păcate, vechile practici – curățarea etnică, teritoriile ocupate – sunt lucruri foarte severe care se întâmplă și, din păcate, prelungirea războiului va accentua și aceste fenomene”.


Destul de sumbru ce spune Geoană. Luni, poate ani va dura acest conflict inutil, cu mii de morți, zeci de mii de familii destrămate ori nimicire complet, cu o țară terminată, căreia nu știu dacă i se poate aplica termenul de „reconstrucție”…


Intruziunea irațională și dementă a Rusiei imperialiste în Ucraina a deschis ușa unui viitor complet incert, veți vedea. De asta spuneam în titlul acestei scrieri. Politica oricărui stat european – și nu numai – va avea în vedere, măcar pe termen mediu, acest conflict generat de ruși.

Ionuț Catrina

creme

creme

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *