Planul de restructurare a CEO va fi transmis Comisiei Europene pentru analiză și aprobare

Planul de restructurare al Complexului Energetic Oltenia va fi transmis Comisiei Europene de catre reprezentantii companiei si ai Ministerului Economiei, Energiei si Mediului de Afaceri, prin Consiliul Concurentei. Astfel, CEO va incepe un proces de modernizare si dezvoltare.

Este vorba despre capacități noi de producție prin diversificarea resurselor, celor pe bază de cărbune urmând să le fie adăugate soluții mai puțin sau deloc poluante precum unități de producție pe bază de gaze naturale și parcuri fotovoltaice. Toate aceste investiții noi sunt prevăzute în Planul de decarbonare care se va desfășura pe perioada 2021 – 2026 și se ridică la suma de cca 7 miliarde lei.


CEO a beneficiat de un ajutor de salvare în valoare de 1,2 miliarde lei, urmând să fie rambursat în termen de cel mult șase luni.
În acest context, singura soluție luată în calcul de conducerea companiei și de către guvern, este să se continue activitatea și să fie înaintat unui plan de restructurare care include un plan de decarbonare ce necesită investiții semnificative în următorii ani.


La finalul procesului de restructurare și decarbonare, Complexul Energetic Oltenia va beneficia de un mix energetic – cărbune, gaze naturale, surse nepoluante – care îi va asigura viabilitatea, transformând-o într-o companie modernă, mai puțin poluantă.

Casiana Hîncu

creme

creme

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *