Campioana Gorjului, Petrolul Bustuchin, poate sa-si ia gandul de la Liga a 3-a. Elevii lui Mihai Dinu au suferit o infrangere severa pe terenul aradenilor de la Crisul Chisineu Cris, scor 4-0.
Gazdele au condus la pauză cu 2-0, prin golurile marcate de Nicu Modan, în minutele 11 şi 18. Din nefericire, tot alb-albaştrii au punctat primii şi în partea secundă a jocului, când cel mai bun om al partidei, Modan, a reuşit hat-trick-ul. În minutul 62, umilinţa a fost desăvârşită, Pavel marcând din 6 metri.
La finalul confruntării, antrenorul Petrolului, Mihai Dinu, a declarat că formaţia sa nu s-a ridicat la nivelul meciului de baraj. Dinu a spus că erorile propriilor jucători au condamnat trupa gorjeană la un eşec drastic.
“Acest rezultat decide în proporție de 90% echipa promovată. Nu pot spune că adversarul a fost o surpriză pentru noi, în schimb ne-am surprins noi înșine, ne-am bătut singuri. Speram la un rezultat bun, dar echipa nu s-a ridicat la așteptările mele. La toate cele patru goluri au fost erori de fundaș. Am greșit foarte mult, jucătorii au părut obosiți”, a spus Dinu.
Deşi formaţia sa a câştigat clar prima manşă a barajului, antrenorul Adrian Abrudean a declarat că scorul nu a reflectat întocmai realitatea din teren. “Am întâlnit o echipă care a jucat mult mai bine decât în partidele în care am studiat-o. Știam că sunt o echipă ce pune mingea jos și s-a și văzut lucrul acesta. Trebuie să ne facem datoria până la capăt, iar asta înseamnă să pregătim serios și meciul retur”, a precizat Abrudean.
Cea de-a doua manşa va avea loc sâmbătă, la Bustuchin.
Cătălin Pasăre