Polițiștii din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Gorj, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Gorj, au documentat activitatea infracțională a unei persoane, cercetată pentru pornografie infantilă și coruperea sexuală a minorilor.
Din probele administrate a rezultat că, în luna februarie 2025, persoana cercetată ar fi contactat o victimă, de 10 ani, prin intermediul unei rețele de socializare și prezentându-se drept o adolescentă ar fi determinat-o, prin inducere în eroare, să producă și să îi transmită filmări și fotografii cu conținut sexual explicit.
Alte materiale pornografice cu minori au fost găsite pe sistemele informatice ridicate în timpul percheziției domiciliare.
Persoana suspectă a fost arestată pentru 30 zile.
Ioana Nanu, purtător de cuvânt IPJ Gorj