Opt percheziții domiciliare au fost efectuate în județul Mehedinți.
Verificările au vizat persoane bănuite de trafic și deținere ilegală de articole pirotehnice.
Descinderile au avut loc în comunele Pădina, Corlățel și în municipiul Drobeta-Turnu Severin.
În urma acțiunii, polițiștii au identificat și ridicat: 60 kg de articole pirotehnice din categoriile P1, F2 și F3; 170 pachete de țigarete nemarcate legal; o armă neletală supusă autorizării; 16 muniții letale, toate deținute ilegal.
Toate bunurile au fost confiscate pentru continuarea cercetărilor, iar un suspect, de 23 de ani, a fost reținut pentru 24 de ore.
Acțiunea a fost inițiată de polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, coordonați de Parchetul de pe lângă Judecătoria Vânju Mare.