Percheziții în Gorj și Timiș!

Polițiștii din cadrul IPJ Timiș efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează bănuieli privind săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală.

În cursul zilei de 24 septembrie 2025, au fost efectuate 16 percheziții domiciliare în județele Timiș și Gorj, la domiciliile unor persoane fizice, precum și la sediile și punctele de lucru ale unor societăți comerciale.

Faptele investigate s-ar fi derulat în perioada 2022 – 2025, fiind implicate mai multe societăți comerciale și reprezentanți ai acestora.

Prejudiciul estimat, la acest moment, este de de aproape 3 milioane de lei (aproximativ 2.802.403,55 de lei).

Din probatoriul administrat până în prezent, a rezultat că firmele vizate ar fi acționat ca intermediari în domeniul transportului alternativ de persoane (ride-sharing).

Acestea ar fi fost constituite și administrate prin mecanisme frauduloase, folosind persoane interpuse, societăți-paravan sau entități comerciale de tip „fantomă”.

Șoferii ar fi fost atrași prin promisiunea unor câștiguri mai mari, însă ar fi prestat activități fără contracte de muncă, fiind remunerați „la negru”, sumele fiind încasate în numerar de către coordonatorii acestor firme.

Veniturile obținute nu ar fi fost declarate, sau ar fi fost declarate parțial și mult subdimensionat, fără achitarea contribuțiilor fiscale aferente.

De asemenea, sumele încasate prin intermediul platformelor ar fi fost transferate în conturile firmelor, retrase ulterior de persoanele implicate sau de persoane apropiate acestora și folosite pentru achiziții personale ori investiții aparent legitime.

Pentru a îngreuna identificarea beneficiarilor reali și pentru a obstrucționa controalele financiare și ancheta penală, administratorii societăților ar fi fost schimbați frecvent, iar firmele radiate.

Accent In Gorj

Accent In Gorj

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *