Si în judetul Mehedinți a avut loc, luni, un eveniment rutier nedorit. Un accident s-a produs pe raza localității Butoiești.
Două autoturisme au intrat în coliziune, iar pompierii mehedințeni au fost solicitati să intervină la fața locului. În urma accidentului, au rezultat patru victime conștiente și cooperante. Impactul a făcut ca o mașină să ajungă în șanț.
Au fost mobilizate, de urgență, o autospecială de stingere cu modul de descarcerare, o ambulanță SMURD, dar și două echipaje SAJ.
Pompierii au asigurat măsurile de apărare împotriva incendiilor la locul evenimentului.
S-a deschis dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

