Patru bărbați cercetați pentru proxenetism, reținuți

Patru bărbați au fost reținuți pentru 24 de ore, urmând a fi prezentați magistraților, cu propuneri legale. Ei sunt cercetați pentru săvârșirea infracțiunii de proxenetism.


Polițiștii au făcut ieri șase percheziții domiciliare în municipiul Târgu Jiu. În urma descinderilor, au fost ridicate mai multe sume de bani și alte mijloace materiale de probă. Potrivit oamenilor legii, în perioada februarie 2022-noiembrie 2023, cei patru bărbați, cu vârste cuprinse între 28 și 45 de ani, ar fi înlesnit practicarea prostituției.

Ioana Nanu, purtător de cuvânt IPJ Gorj

Acțiunea a beneficiat de sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Gorj, polițiștilor din Hunedoara, Arad și Timiș, jandarmilor Inspectoratului de Jandarmi Județean Gorj și Grupării de Jandarmi Mobilă Craiova.

Accent In Gorj

Accent In Gorj

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *