Liderul de sindicat Dumitru Pârvulescu, din cadrul Complexului Energetic Oltenia(CEO), nu este convins sută la sută că fostul manager al companiei, Laurenţiu Ciurel, nu va reveni în conducerea societăţii.
Preşedintele Federaţiei Naţionale Mine Energie a declarat că Laurenţiu Ciurel mizează pe susţinerea politică şi pe faptul că partidul unde a fost vicepreşedinte a revenit la guvernare.
Laurenţiu Ciurel a condus peste 3 ani şi jumătate compania şi a înegistrat oficial pierderi doi ani consecutiv.
Din cauza pierderilor, a şi fost înlocuit din funcţie.
Ex-managerul a respins însă de fiecare dată faptul că firma pe care a condus-o a înregistrat pierderi în mandatul său.
Dumitru Pârvulescu susţine că este totuşi puţin probabil ca Laurenţiu Ciurel să revină la conducerea companiei, deşi îşi doreşte mult acest lucru.
În opinia sindicalistului chiar în interioru PSD ar exista voci care nu l-ar dori pe Ciurel şef la CEO.