Politicienii și-au băgta din nou coada pentru a-și face imagine pe seama protestelor inițiate de sindicatele din Complexul Energetic Oltenia. Părerile sunt împărțite cu privire la atitudinea politicienilor, însă toată lumea este de acord că, dacă nu ar fi existat protestul extrem de la București, minerii și energeticienii din CEO și-ar fi putut lua adio de la pensionările pe baza reducerii vârstei de pensionare cu 13 ani.
„Lumea încă nu conștientizează că oamenii ăștia inimoși au obținut, prin protestul lor extrem mai mult decăt ar fi putut obtine toate cele 3 federatii sindicale reprezentate în CEO prin discuții sterile cu „partenerii” sociali: calcularea dosarelor depuse și răspuns la cererile de recalculare a pensiilor deja în plată! Și în funcție de răspunsurile Caselor de Pensii putem merge în insta nțe unde practica ne arată că, după decizia ICCJ oamenii au câștig de cauză! Plus că guvernanții ar putea ajunge la clarificări dacă va avea loc întâl nirea Ciolacu-Presedinta ICCJ!”, conform lui Doru Crăete, fost sindicalist la Termocentrala de la Rovinari.
Alți sindicaliști
tratează cu virulență atitudinea partidelor față de Complexul Energetic Oltenia și problema pensionărilor. În general, partidele aflate la guvernare sunt criticate dur de sindicaliști.
„Pentru a înțelege toată lumea „ajutorul” psd și pnl, acordat minerilor și energeticienilor din C.E.OLTENIA și nu numai, vreau să vă prezint 3 situații de calcul, pentru un angajat care a muncit 33 de ani (19÷52 de ani), cu un salariu mediu pe economie (media celor 33 de ani):
Situația 1:
Angajat al Termocentralelor Mintia sau Paroșeni, sau angajat al C.E.HUNEDOARA care nu a avut Grupa1/Condiții Speciale, iar din 2001 nu a beneficiat de Condiții Superioare de muncă (exact ca la Turceni), care are toți cei 33 de ani în Condiții Speciale, conform Legii 197/2021:
Cuantum Pensie = (1 × 1,5 × 33) : 25 × 1,41 × 1.785 = 4984 RON.
Stagiu Total de Cotizare:
33 × 1,5 = 49 ani și 6 luni!
Situația 2:
Angajat al Termocentralei Turceni, care a avut Grupa a II-a până în 2001, Condiții Normale între 01.04.2001 și 17.08.2021, respectiv Condiții Speciale după 18.08.2021:
Cuantum Pensie = (((1×1,25×11) + (1×20)) : 35 + (1×1,5×2) : 25) × 1,41 × 1.785 = ((13,75 + 20) : 35 + 3 : 25) × 1.41 × 1785 = (0.96428 + 0.12) × 1.41 × 1.785 = 2729 RON.
Stagiul total de cotizare:
(1.25 × 11) + (1 × 20) × (1.5 × 2) = 13,75 + 20 + 3 = 36 ani și 9 luni!
Situația 3:
Angajat din carieră (fără asecări sau vulcanizări) sau Termocentrala Rovinari, care a avut Grupa a ll-a până în 2001, 19 ani de Condiții Deosebite și unul de Condiții Normale între 2001 și 2021, respectiv 2 ani de Condiții Speciale după 2021:
Cuantum Pensie = (((1×1.25×11) + (1×1.25×19) + (1×1×1)) : 35 + (1×1.5×2) : 25) × 1.41 × 1785 = ((13,75 + 23,75 + 1) : 35 + 3 : 25) × 1,41 × 1785 = (38,5 : 35 + 0.12) × 1,41 × 1785 = 3071 RON.
Stagiu Total de Cotizare:
1,25 ×11 + 1, 33 × 19 + 1 × 1 + 1.5 × 2 = 13,75 + 25,333 + 1 + 3 =
= 43 ani și 1 lună!
Pentru ceilalți angajați din sistem, cuantumul pensiei și stagiul total se încadrează între cele de la punctele 2 și 3, în funcție de câți ani au avut în Condiții Normale de Muncă în intervalul 2001÷2021!
Așadar:
Cei de la Turceni sunt furați cu:
– 2255 RON, adică: 45,245%, respectiv, ar trebui să aibă o pensie mai mare cu 81%!!!
– 12 ani și 9 luni Stagiu Cotizare
Cei din cariere și Termocentrala Rovinari sunt furați cu:
– 1913 RON, adică 38,383%, respectiv, ar trebui să aibă o pensie mai mare cu 61%!!!
– 6 ani și 5 luni Stagiu Cotizare.
De menționat că Stagiul Suplimentar de Cotizare face parte din formula de calcul a Pensiei, atât în Legea Votcuța, cât și în viitoarea lege a pensiilor!!!!
Iar pierderea valorică(nu cea procentuală) este aproape dublă, deoarece media punctajului lunar, în C.E. OLTENIA este aproape 2!!!
Deci, încă odată, psd și pnl, ne-au promis că ne dau, dar ne-au luat!
Și nu puțin!!!”, conform lui Vasile Tivig, lider sindical la Complexul Energetic Oltenia.
Andrei Merfu