Parcare cu 170 de locuri în fața Spitalului Județean

O noua parcare va fi realizata in municipiul Targu Jiu. Aceasta va avea o capacitate de 170 de locuri si va fi situata in fata spitalului de pe Tudor Vladimirescu.
Va fi o parcarea publică cu taxă, destinată doar autoturismelor. De noua parcare vor putea putea beneficia atât angajații instituţiilor din zonă, cât şi cetățenii sau vizitatorii pacienților internaţi în unitatea spitalicească din apropiere. În proiect este prevazut și un sistem automat de parcare cu barieră.

Marcel Romanescu, primarul municipiului Târgu Jiu

Potrivit edilului, investiția va fi demarată în acest an și va fi realizată de societatea Edilitara cu bani de la bugetul local. Lucrările se vor întinde de o perioadă de aproximativ trei ani.

Marcel Romanescu, primarul municipiului Târgu Jiu

Suma alocată acestei investitii se ridică la 13 milioane de lei. În cazul în care autoritățile locale vor primi sprijin de la guvern, lucrarea ar putea fi finalizată până în anul 2022.

Marcel Romanescu, primarul municipiului Târgu Jiu

De asemenea, autoritățile locale au în plan să amenajeze o altă parcare în apropierea Muzeului Județean.

Marcel Romanescu, primarul municipiului Târgu Jiu

Pentru a fluidiza traficul din municipiu, autoritățile locale și-au propus să creeze cel puțin 5.000 de locuri de parcare.

Aura Pîrvuleț

creme

creme

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *