Parada modei la balul de absolvire 

Fericire, tristeţe, zâmbete, lacrimi, competiţie, unitate, iubire, despărţire, extaz, agonie, emoţie, reuşită…..sunt doar câteva dintre cuvintele care ar putea descrie, pe scurt, 4 ani din viaţa unui licean.

În toţi aceşti ani, liceul devine locul unde îţi începi aventura numită adolescenţă.

Locul unde trăieşti prima iubire, prima deziluzie…locul în care fuga de la ore devine cel mai “cool” lucru de făcut, locul în care o notă proastă la teză e un capăt de ţară, locul unde încet-încet fără să observi, îţi formezi personalitatea.

Astfel, ajunşi la final liceenii, rămân cu un singur gând “Banchetul”, momentul cel mai aşteptat.

Şi cum ingredientele unei seri de neuitat au fost schimbate radical, reţeta recentă a unui bal reuşit sună total diferit de cea a generaţiilor anterioare.

În prezent fiecare detaliu este important, iar modelul american de absolvire, puternic promovat în filme, pare să fi devenit un ideal şi pentru absolvenţii din ziua de astăzi.

Restaurant de lux şi meniu select

Pentru a contura un bal de absolvire reuşit a fost aleasă o locaţie elegantă, completată de un meniu selectat cu grijă şi bogat în delicatese.

Ţinutele au fost, de asemenea, unele la modă.

Pentru că această seară este unică, merită toate eforturile finaciare şi nu numai”, spun absolvenţii de liceu.

 

Haine şi accesorii scumpe

Domnişoarele au mers în acest an pe culori deschise, în ton cu vârstă: de exemplu, mov sau roz pal. Majoritatea au purtat rochii lungi, din materiale fine, precum mătasea şi accesorizate cu bijuteri.

Băieţii au învăţat şi ei să adauge elemente care să le evidenţieze ţinuta, care în anii trecuţi era pur şi simplu sobră.

Astfel că anul acesta papioanele deosebite au fost la mare căutare, cât şi smokingurile cambrate şi uşor scurtate la manşete, pentru a evidenţia cămăşile deosebite.

Toate aceste pretenţii au totuşi un preţ care variază între 800 de lei şi 3.000 de lei.

Preţul nu mai contează pentru un asemenea moment important”, au spus tinerii.

 

După Banchet, mergem la Bac

Gata cu distracţia, încep grijile…

Luna iunie vine cu o perioadă plină de emoţii pentru absolvenții de liceu.

În acest an examenul de bacalaureat va fi susţinut în perioada 13 iunie – 8 iulie.

Până pe 1 iulie vor avea loc probele orale şi de competenţe digitate, iar din 4 iulie se vor susţine probele scrise, rezultatele finale fiind afişate pe 16 iulie.

Gabriela Turturea

creme

creme

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *