Pandurii a remizat cu Viitorul Şimian în primul meci al anului. Partida de la Târgu Jiu s-a terminat 2-2, deşi gorjenii se pot considera nedreptăţiţi dacă luăm în considerare numărul de ocazii. Totuşi, vizitatorii puteau pleca cu toate punctele după o eroare mare a defenisvei noastre la ultima fază a meciului. Tot o greşeală din partea pandurilor a dus şi la primul gol, Suentley marcând în propie poartă, cu concursul lui Iovicin, după o centrare venită din flancul stâng (`34). Intraţi în partea secundă, Pleaşcă şi Mensah au schimbat total faţa jocului, iar gorjenii şi-au pus adversarii sub o presiune constantă. După mai multe oportunităţi, Bebeto a înscris dintr-un penalty scos de Robert Petre (`69).Contrar cursului jocului, Viitorul a lovit încă o dată, prin Velici (`77). Replica a venit peste numai trei minute, Bebeto reuşind dubla cu o super-execuţie. Atacantul gazdelor putea realiza hat-trick-ul, dar Ciută a scos cu piciorul şutul acestuia (`83).
“S-a întâmplat exact ceea ce nu îmi doream înainte de joc: greşeli individuale. Ştiam că în momentul în care recuperează mingea au 3-4 jucători cu experienţă, care pe contraatac sunt foarte periculoşi. Am făcut o primă repriză bună, cu ocazii, situaţii de gol, dar le-am făcut cadou un autogol. A urmat o repriză a doua, din punctul meu de vedere, aproape de perfecţiune. Au intrat Pleaşcă şi Mensah şi au demonstrat că sunt doi jucători de mare valoare. Am avut de toate: situaţii, ocazii, dar, un alt cadou făcut adversarului în minutul 90, putea să ne coste şi să pierdem partida. Când nu eşti concentrat şi nu trăieşti fiecare moment al jocului la aceeaşi intensitate poţi să ai probleme. O echipă cu pretenţii nu trebuie să facă cadouri. Îmi doream nespus să câştigăm astăzi, pentru că a venit foarte multă lume, foarte mulţi suporteri şi vrem să le mulţumim pe această cale. Nu am ce să le reproşez, ne-au susţinut ca pe timpuri, am simţit cu adevărat că avem al 12-lea jucător lângă noi. Suntem cu un pas în play-off şi acolo trebuie să ne demonstrăm valoarea”, a declarat Mario Găman după meci.
Pandurii în partida cu Şimian: Iovicin – Savu (45,Pleaşcă), Suentley, Gomes, Afrim (72, Truşescu) – Stancu (45, Mensah), Eric, Habet (72, Rasoveanu) – R.Petre, Bebeto Lupuleţ, Georgescu (88, Peia).
Cătălin Pasăre
foto: Bogdan Craioveanu