Proiectele autorităţilor locale din comuna Băleşti merg înainte în plină pandemie. Astfel ca, lucrarea de extindere a reţelei de canalizare in satele Băleşti şi Ceauru sunt în curs de finalizare.
Primarul Mădalin Ungureanu spune că până la sfârşitul acestei săptămâni lucrarea va fi gata. Investiţia este realizată cu bani de la bugetul local.
De asemenea, se doreşte ca şi în celelalte sate ale comunei Băleşti, să se deruleze proiectul de înfiinţare a unui nou sistem de canalizare a apelor uzate menajere.
Madalin Ungureanu, primar Balesti
Cele două cămine culturale din comuna gorjeană Băleşti vor intra în această perioadă în reabilitare. Lucrările vor fi duse la îndeplinire cu fonduri de la Uniunea Europeană. Totodată în execuţie se află şi lucrările la centrul social de zi din comuna Băleşti.
Anamaria Giurea