Grav accident rutier petrecut pe DN 64, pe raza localității Tătărani, din Vâlcea. În urma impactului, opt persoane au fost rănite.
Două autoturisme s-au ciocnit, noaptea trecută, într-o intersecție, cauza evenimentului fiind neacordarea de prioritate.
Victimele au fost transportate la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.
Traficul rutier în zonă s-a desfășurat cu dificultate, alternativ, sub dirijarea polițiștilor rutieri și a celor din orașul Băbeni.
Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate cauzele și împrejurările producerii accidentului.
Opt persoane, rănite după un accident la Vâlcea