OLT: Cumpărarea lacului Strehareți și a altor bunuri de la Hidroconstrucția se amână. A doua ședință de consiliu local nu s-a putut ține

Cumpărarea lacului Strehareți și a altor bunuri de la Hidroconstrucția se amână. Consiliul Local Slatina, convocat în ședință de îndată, joi, 7 noiembrie 2024, pentru a se da un acord de principiu pentru cumpărarea mai multor active aparținând Hidroconstrucția, nu și-a putut desfășura ședința din lipsă de cvorum. S-au prezentat doar cinci consilieri din 21.

În discuție este preluarea mai multor active de la societatea Hidroconstrucția, aflată în insolvență. Conform proiectului de hotărâre supus la vot deja miercuri, Primăria Slatina vrea să cumpere, contra unei sume care depășește 10 milioane lei, terenuri în suprafață totală de aproximativ 3,5 hectare, sediul și cantina TCH, dar și lacul Strehareți de la marginea pădurii cu același nume. În cuprinsul hotărârii, Primăria Slatina invocă, printre altele, o adresă formulată de către lichidatorul judiciar și adresată municipalității prin care „informează faptul că a fost suspendată licitația pentru activele menționate mai sus, pentru o perioadă de 30 zile calendaristice și solicită oferta fermă de cumpărare, care să includă prețul de achiziție propus pentru cele 6 (șase) amplasamente”.

Problema este că în Consiliul Local părerile sunt contradictorii și au la bază suspiciuni că activele care ar urma să fie achiziționate nu vor fi folosite așa cum se menționează, „pentru edificarea unor obiective de investiții de interes public, precum construirea unui spital municipal, construirea unui adăpost pentru persoane vulnerabile și crearea de noi zone de agrement”, ci acestea ar putea fi ulterior înstrăinate.

Cumpărarea lacului Strehareți și a altor bunuri de la Hidroconstrucția se amână. Proiectul nu a trecut de vot la ședința de miercuri

O primă ședință de consiliu local, cu aleșii care încă nu și-au încheiat mandatul (noul consiliu local nu s-a constituit), a avut loc miercuri, 6 noiembrie.

În cadrul acesteia proiectul vizând „darea acordului de principiu pentru cumpărarea unor imobile situate în municipiul Slatina, județul Olt, aflate în patrimoniul debitoarei HIDROCONSTRUCȚIA S.A.” nu a trecut de votul consilierilor pentru că aleșii Partidului Social Democrat, majoritari în consiliu, s-au abținut de la vot. O nouă ședință a fost convocată de îndată joi, 7 noiembrie 2024, însă nu s-a putut desfășura, fiind prezenți doar cinci consilieri.

Cumpărarea lacului Strehareți și a altor bunuri de la Hidroconstrucția se amână. PSD vrea ca primarul De Mezzo să justifice urgența

Aleșii PSD îi reproșează pe de o parte primarului liberal Mario De Mezzo că recurge la amenințări și șantaj, iar pe alta că acesta nu ar fi prezentat toate documentele astfel încât să justifice convocarea unei ședințe „de îndată”.

„Echipa consilierilor locali PSD Slatina nu poate vota un proiect care nu are atașate toate documentele care justifică urgența primarului Mario De Mezzo de a cheltui 2,2 milioane de euro din bugetul local pentru achiziționarea unor clădiri și terenuri care aparțin Hidroconstrucția Slatina. În plus, așa cum ar trebui să știe și edilul, proiectele de patrimoniu nu se votează în ședințe extraordinare de îndată, adică pe repede înainte, ci în ședințe de Consiliu Local organizate conform Codului Administrativ. Atâta timp cât primarul Mario De Mezzo nu prezintă un proiect clar de dezvoltare a terenurilor pe care vrea să le cumpere cu banii slătinenilor, considerăm că tot acest nou scandal promovat intens pe rețele de socializare face parte din circul specific campaniilor electorale ale PNL Olt.

Șantajul și amenințarea consilierilor locali PSD, presiunea și agresivitatea față de acești oameni care au primit votul slătinenilor pentru a-i reprezenta în Consiliul Local, care au familii, copii și care au devenit noile ținte din circul lui De Mezzo sunt ilegale și imorale. Facem apel la primarul Mario De Mezzo să își exercite mandatul respectând Constituția și legile țării, pentru binele locuitorilor municipiului Slatina”, a fost reacția PSD Slatina, pe pagina oficială de Facebook, după ce, având în vedere „picarea” proiectului, primarul i-a acuzat pe consilierii PSD că împiedică proiecte importante pentru Slatina.

Care ar fi urgența. „Lichidatorul judiciar așteaptă un răspuns“

Joi, 7 noiembrie, după ce s-a constatat că ședința de consiliu nu se poate desfășura, secretarul municipiului Slatina, Mihai Ion Idita, a răspuns mai multor întrebări adresate de jurnaliști. Întrebat care este caracterul urgent al acestei ședințe, Idita a explicat că lichidatorul așteaptă o ofertă din partea primăriei, altfel bunurile putând fi achiziționate doar în cadrul licitației.

„Ne referim la faptul că lichidatorul judiciar așteaptă un răspuns din partea noastră, în sensul de a ne manifesta intenția de a achiziționa aceste bunuri imobile. În acest context, nu ar mai iniția procedurile de licitație publică, noi preluându-le la un preț mic, practic, cu totul. Și asta era urgența. El așteaptă răspunsul. El este interesat să le scoată cât mai repede la vânzare și trebuie să știe dacă până la urmă face licitație publică sau ni le dă nouă la prețul minimal, fără licitație publică”, a spus Idita.

Prețul: 2,5 milioane de euro pentru 3,5 hectare de teren intravilan

Prețul pe care ar urma să-l achite primăria dacă aleșii locali își dau acordul este de aproximativ 2,5 milioane euro pentru aproximativ 3,5 hectare teren intravilan, în caz contrar primăria Slatina fiind obligată să participe la licitație dacă își dorește aceste active. Plata ar urma să fie făcută, în funcție de prevederile din viitorul contract, fie în acest an, fie anul viitor, a mai spus Idita. Întrebat dacă bugetul local ar putea suporta această cheltuială, Idita a menționat că „este vorba deocamdată de un acord de principiu. În mod sigur am avea posibilitatea să facem această plată și anul acesta, dacă este necesar, integral”.

Idita nu a putut menționa, în schimb, dacă la proiectul care ar fi trebuit să ajungă în fața consilierilor există și un document în care să se prezinte impactul asupra bugetului local. „Sunt toate avizele necesare”, a răspuns Idita la întrebarea referitoare la existența avizului comisiei Juridice din CL Slatina.

Proiectul va fi supus din nou votului consilierilor, cel mai probabil, în următorul consiliu, a mai precizat Idita. Acesta ar urma să se constituie la mijlocul lunii noiembrie. „Încercăm să reluăm, cu noul consiliu, probabil, acest proiect de hotărâre, să vedem dacă noul consiliu este mai receptiv“, a conchis Idita.

euro24info.com

Accent In Gorj

Accent In Gorj

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *